150 de litri de motorină, descoperiți într-un autoturism în Portul Constanța
Un bărbat în
vârstă de 35 de ani a fost depistat de polițiști cu 150 de litri de motorină
transportați în recipiente de plastic, fără a putea prezenta documente care să
justifice proveniența combustibilului.
Incidentul a avut
loc în dimineața zilei de 13 noiembrie, în jurul orei 08:00, în Portul
Constanța, unde polițiștii din cadrul Secției de Poliție Port au efectuat
verificări asupra unui autoturism.
În urma
controlului, oamenii legii au stabilit că bărbatul nu deținea documente care să
ateste achiziția combustibilului. Întreaga cantitate de 150 de litri de
motorină a fost ridicată în vederea confiscării.
Polițiștii au
întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de delapidare.






Fii primul care comentează acest articol.