Ministerul Culturii transmite că, odată cu aprobarea Hotărârii nr. 1 din 05.01.2022 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, activităţile instituţiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, ale instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în spaţii închise sau deschise vor avea loc numai în condiţiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii nr. 3.600/2.285 din 25 octombrie 2021.
În cinematografe şi instituţii de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise, evenimentele sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.
De asemenea, în aer liber, desfăşurarea oricărui tip de eveniment cultural poate avea loc cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, cu asigurarea unei distanţei de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.
Atât în spaţiile deschise, cât şi în cele închise, dacă rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori, gradul de ocupare din partea publicului se va reduce la 30%. Suplimentar, pentru evenimentele derulate la exterior, numărul maxim admis este de 500 de participanţi.
În toate scenariile, participarea este permisă doar persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, precum şi persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Intervalul orar de derulare a oricărei activităţi cu publicul este 5:00-22:00.
Discussion about this post