Un nou proiect introdus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de Consiliu Local. Consilierii locali își vor exprima votul asupra aprobării Studiului de Fezabilitate „Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice din municipiul Constanța – etapa 2, revizia 2″ și a indicatorilor tehnico-economici aferenți investiției propuse.
Concret, vorbim despre o modificare a valorii investiției de la 20.207.126,06 euro fără TVA la 29.482.424,47 euro fără TVA.
Potrivit referatului de aprobare al proiectului, creșterea valorii investiției este justificată de o serie de aspecte ce țin de creșterea prețurilor materialelor, a ratei inflației dar și de faptul că niciun operator economic nu a fost interesat de contractual de execuție.
Potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre, în urma inițierii în SEAP a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică privind contractul de execuție lucrări, inclusiv serviciul de proiectare (PAC, PT, DDE, asistență tehnică) pentru reabilitarea rețelelor termice, nici un operator economic nu a depus oferta iar procedura a fost anulată.
Pe 7 octombrie 2021, un operator economic interesat să participe la procedura de atribuire a transmis informarea prin intermediul SEAP că nu ar putea participa la procedură din cauza bugetului insuficient alocat acestei etape a Studiului de Fezabilitate, fapt datorat creșterii prețurilor materialelor.
Prețul elementelor preizolate a suferit o creștere considerabilă din data întocmirii studiului de fezabilitate până în prezent, așa cum rezultă din ofertele de la furnizori, se arată în raportul de specialitate.
Un alt argument este creșterea ratei de inflație de la procentul estimat de 2,1 % la data întocmirii studiului de fezabilitate, până la 6,2 % valoare estimată în prezent.
Update: Proiectul de hotărâre a fost aprobat de consilierii locali.
Discussion about this post