Decizia ÎCCJ este definitivă
Fostul primar al municipiului Constanţa a fost condamnat, astăzi, de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani închisoare cu executare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul „Polaris”. Decizia judecătorilor ÎCCJ este definitivă.
Iniţial, în martie 2019, Mazăre a primit o condamnare la instanţa de fond de 9 ani şi 10 luni de închisoare, pedeapsă scăzută în apel de Instanţa Supremă la 5 ani, după ce judecătorii l-au achitat pe fostul primar pentru o parte din infracţiuni.
În acelaşi dosar, omul de afaceri constănţean Sorin Gabriel Strutinsky a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru complicitate la luare de mită.
De asemenea, fostul deputat PSD Eduard Stelian Martin, patronul companiei “Polaris”, a fost achitat. Acesta primise la instanţa de fond o condamnare de 5 ani şi jumătate de închisoare.
Soluţii de achitare au mai primit şi firma Polaris, precum şi Gabriel Marius Stan, fost viceprimar al Constanţei şi mai mulţi funcţionari din Primăria Constanţa, respectiv Tudoriţa Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp şi Sorina Laura Oprea.
În plus, instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă introdusă de UAT Municipiul Constanţa şi a dispus confiscarea de la Radu Mazăre şi Strutinsky a câte 3,4 milioane lei.
Radu Mazăre se află în prezent în Penitenciar, unde execută o condamnare de nouă ani de închisoare primită într-un alt dosar, în legătură cu retrocedări ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.
Sorin Strutinsky are o condamnare definitivă în alt dosar de 10 ani şi 8 luni închisoare pentru trafic de influenţă, fals în înscrisuri şi spălare de bani, însă, el a reuşit să fugă din România, fiind dat în urmărire internaţională. A fost localizat în Italia, de unde autorităţile române încearcă să îl extrădeze.
Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane de euro, din care a primit 1 milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.
Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţilor respective cu o firmă controlată de Radu Mazăre atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky. Acesta din urmă a transmis solicitarea lui Mazăre către reprezentanţii societăţilor respective şi a semnat contracte fictive de publicitate între acele societăţi şi o firmă pe care el o administra.
În perioada 2008-2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat şi administrator în fapt era deputatul Eduard Martin, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa, pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.
În 2008, între SC Polaris M Holding SRL SRL şi Primăria condusă de Radu Mazăre a fost încheiat un contract, ce avea ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract, prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.
Şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între Polaris M Holding SRL şi aceeaşi firmă controlată de Mazăre şi Strutinsky. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771 lei.
Ca urmare a încheierii acestui contract, a fost produs Primăriei Constanţa un prejudiciu de 200.213.248 lei, din care TVA 36.811.616 lei, sumă care constituie în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de societatea comercială beneficiară a contractului.
Procurorii susţin că principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale şi crearea acestui prejudiciu a fost Radu Mazăre.
La comiterea faptei, alături de Mazăre, au mai participat Gabriel Marius Stan, Tudoriţa Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp şi Sorina Laura Oprea, angajaţi ai Primăriei, care, prin încălcarea mai multor dispoziţii legale, au permis încheierea contractului de salubrizare la un preţ supraevaluat.
Din analiza procedurii de achiziţie care a precedat semnarea contractului au rezultat o serie de încălcări ale legislaţiei aplicabile, imputabile lui Radu Mazăre, referitoare printre altele la: impunerea condiţiei ca ofertanţii să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje şi echipamente în orice locaţie de pe teritoriul municipiului Constanţa, în perioada desfăşurării procedurii, utilajele şi echipamentele urmând a fi prezentate, staţionate, pe toată perioada menţionată, sub sancţiunea descalificării ofertanţilor; modul de estimare a valorii contractului; alegerea modalităţii de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanţa prin gestiune delegată; inexistenţa numărului minim de oferte care, până în luna februarie 2008, impuneau un minim de 2 oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim 3 participanţi; tariful de salubritate.
În perioada noiembrie 2006 – 2013, Radu Mazăre a participat la încheierea a 12 contracte între Primăria Constanţa şi o societate controlată de el şi de Strutinsky, în valoare totală de peste 6 milioane lei.
DNA arată că aceste lucruri au fost posibile în condiţiile în care Radu Mazăre a beneficiat de foloase de la această firmă constând în promovarea imaginii şi a intereselor sale electorale.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post