Începând din anul 2015, la inițiativa Națiunilor Unite, data de 11 februarie marchează Ziua internațională a femeilor și fetelor în știință. Această zi își propune să onoreze implicarea femeilor în știință, inginerie, tehnologie și matematică. Tema de anul acesta este „Echitate, diversitate și incluziune: Apa ne unește”.
Potrivit Organizației Națiunilor Unite, de-a lungul anilor a persistat un semnificativ între femei și bărbați la toate nivelurile disciplinelor științifice, tehnologice, inginerești și matematice din întreaga lume. Chiar dacă femeile au făcut progrese extraordinare în ceea ce privește creșterea participării lor în învățământul superior, ele sunt în continuare în minoritate în aceste domenii.
„Egalitatea de gen a fost întotdeauna o problemă centrală pentru ONU. Atât egalitatea de gen, cât și emanciparea femeilor și a fetelor vor avea o contribuție crucială nu numai la dezvoltarea economică a lumii, ci și la progresul în ceea ce privește toate obiectivele și țintele din Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”,
transmite Organizația Națiunilor Unite, pe site-ul oficial.
La 14 martie 2011, Comisia privind statutul femeii a adoptat un raport în cadrul celei de a cincizeci și cincea sesiuni, cu concluzii convenite privind accesul și participarea femeilor și fetelor la educație, formare profesională, știință și tehnologie, precum și pentru promovarea accesului egal al femeilor la ocuparea deplină a forței de muncă și la o muncă decentă. La 20 decembrie 2013, Adunarea Generală a adoptat o rezoluție privind știința, tehnologia și inovarea pentru dezvoltare, în care a recunoscut că accesul deplin și egal la știință, tehnologie și inovare și participarea la acestea pentru femeile și fetele de toate vârstele este imperativ pentru realizarea egalității de gen și pentru emanciparea femeilor și a fetelor.
Tema aleasă în 2022 de Organizația Națiunilor Unite este „Echitate, diversitate și incluziune: Apa ne unește”
Rapoartele ONU subliniază faptul că miliarde de oameni din întreaga lume nu vor putea avea acces la apă potabilă de uz casnic gestionată în condiții de siguranță, la servicii de salubritate și de igienă în 2030, cu excepția cazului în care ratele de progres ale accesului se vor cvadrupla. Cererea în creștere, gestionarea deficitară și eșecul în conservarea resurselor de apă, la care se adaugă schimbările climatice, reprezintă provocări cheie, necesitând de urgență o nouă abordare holistică durabilă pentru a sprijini strategiile de aliniere în domeniul apei.
Cea de-a 7-a Adunare de Ziua Internațională a Femeilor și Fetelor în Știință , care va avea loc la 11 februarie 2022, în format virtual de la sediul ONU din New York, își propune să recunoască rolul femeilor și al fetelor în știință, nu numai ca beneficiari, ci și ca agenți ai schimbării, inclusiv în vederea accelerării progreselor în vederea realizării ODD 6 (Apă curată și salubritate).
Cea de-a 7-a Adunare va reuni femei din domeniul științei și experți din întreaga lume, oficiali guvernamentali la nivel înalt, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai sectorului privat pentru a discuta despre legătura dintre apă și realizarea celor trei piloni ai dezvoltării durabile, și anume prosperitatea economică, justiția socială și integritatea mediului.
De asemenea, pentru prima dată, va fi transmis un spectacol unic de artă acvatică Ebru, pentru a sărbători cea de-a 7-a aniversare a mișcării globale #February11.
Adunarea este co-organizată de Royal Academy of Science International Trust (RASIT) și de misiunile permanente ale Ciprului, Keniei, Libanului, Maltei, Marocului, Filipinelor, Poloniei, Portugaliei, Qatarului, Ruandei, Slovaciei, Sloveniei, Spaniei și Tadjikistanului pe lângă Națiunile Unite.
Discussion about this post