La 80 de ani de la scfundarea navei „Struma”, în Marea Neagră, victimele tragediei vor fi comemorate în cadrul unei ceremonii desfășurate pe 22 februarie, în Terminalul de Pasageri din Portul Constanța. La invitația Ambasadei Statului Israel în România, Șeful Statului Major
al Forțelor Navale, contraamiralul Mihai Panait va participa la eveniiment.
Scufundarea Strumei: cronica unei tragedii
Pe 12 decembrie 1941, nava Struma părăsea Portul Constanța. 770 de emigranți evrei români se aflau la bord. 100 erau copii. Struma pleca spre Istanbul, acolo unde, pasagerii urmau să primească vize. Veniseră din toată România. Erau deciși să renunțe la locurile natale, la cetățenie, pentru o nouă viață, în Palestina.
Se îmbarcaseră pe un vas care număra deja 4 decenii. Struma fusese cumpărată de un armator grec, de la bulgari și fusese folosită multă vreme la transportul de lână și animale.
Pe 16 decembrie, Struma ancora în portul turcesc Buyukdere, la 3 mile Nord de Bosfor.Oamenilor nu le-a fost permisă coborărțea de la bordul navei. Vasul intră în carantină timp de 9 săptămâni.
Pe 23 februarie 1942, autoritățile portuare au dispus trimiterea vasului
înapoi, în Marea Neagră, pentru a reveni în România.
Pe 24 februarie vasul se scufundă. Nava a fost lovită în plin de o torpilă lansată de un submarin sovietic. . Peste 760 de români evrei își pierd viața în apele înghețate ale mării Negre.
Discussion about this post