Trăim în pandemie, ne gândim la război și uităm de noi. Uităm cum să ne zâmbim, cum să strângem o mână, cum să ne facem prieteni noi și pace cu amicii vechi, ce i-am/ne-au supărat. Dacă te regăsești în aceste rânduri, continuă să citești, pentru că vin și cu o soluție pe cât de ciudată, pe atât de bună, la toată înșiruirea de probleme.
„Frăția tomberonului”, sau cum fac românii pace, la țară.
Vă scriu imediat ce este „Frăția tomberonului”, dar mai întâi să vă explic pe scurt, cum am aflat de ea:
O sun zilele trecute pe Cristina, o prietenă, un om minunat și bine informat. Ca în orice discuție, care are loc acum pe Pământ, vorbim și despre „cearta din vecini”, Rusia-Ucraina. Depășim însă repede subiectul, pentru că partenera mea de dialog vrea să-mi explice cum se împacă vecinii ăia mai mici, din satele României: „Măi, Daniele, la țară cearta se stinge și prietenia se leagă de la cel mai banal lucru, un tomberon.” Din acel moment, Cristina mi-a captat toată atenția și am rugat-o să continue. Mi-a explicat cum, în toate satele pe care le știe ea, fie că sunt în Dobrogea, Muntenia, Moldova, de oriunde, prieteniile se nasc în zori de zi:
„La țară, una dinte cele mai mari probleme este să duci gunoiul, fără să pierzi tomberonul. Poate te amuză, dar este o realitate. De exemplu, mașina de gunoi vine foarte devreme, la 06.00-07.00 dimineața și trece doar pe la strada principală ca să ia ce aruncăm noi. Așa că sătenii își lasă tomberoanele pline de cu seară și până dimineață, când sunt golite de muncitorii de la salubrizare. Ei, dacă nu ești pe fază, să mergi repede la strada principală ca să-ți cari înapoi tomberonul golit, rămâi fără el. E furat imediat. De unde să-și permită oamenii să cumpere alt tomberon? Și atunci, dacă un sătean face un gest frumos și când se duce să-și ia tomberonul lui de la stradă, îl ia și pe al vecinului său, cel din urmă îi va fi nu numai recunoscător, dar și prieten pe viață.”. Sunt cuvintele prin care Cristina îmi explică această nebunie frumoasă, de la țară.
Termin discuția și mă apuc să verific frumoasa comedie rurală. Îmi aduc aminte de nea Fănică, o veche cunoștință care a tot cutreierat satele din județul Constanța. Intru în vorbă cu el, fără să mă abțin din râs și-l întreb: Bre, ți-ai făcut măcar un prieten prin metoda tomberonul?
„Tinerețe, la țară, dacă ești supărat cu cineva și acel cineva îți ia tomberonul de la ulița principală și ți-l pune la poartă, îl ierți aproape de orice. Știu că rădeți, dar tot cu tomberonul mi-am făcut și prieteni noi. S-a întâmpla să dorm mai târziu, fix în ziua în care venea mașina să ia gunoaiele și aveam tomberonul dus la ulița mare. Mă trezesc din somn, îmi sare inima din piept și zic vai, ce oră e? Mai găsesc eu tomberonul, acum? Când ies la poartă, îl văd pe un om din comună. Nu-l știam până atunci. Îl văd cum târa după le coșul său de gunoi și tomberonul meu, lăsat la uliță. De atunci, suntem mai ceva ca frații.”, mi-a povestit nea Fănică.
Cu siguranță, cel care a inventat tomberonul nu va primi un premiu Nobel pentru pace, iar obiectul banal din pastic nu va soluționa conficte internaționale, însă, la țară, în România, el leagă prietenii mai repede ca Facebook-ul lui Zuckerberg.
Dacă acest articol ți-a oferit măcar un zâmbet, ia acest zâmbet ca pe un gest mic din partea mea, pentru tine, cititorule. Acum e rândul tău să faci un mic gest mic, pentru o altă persoană necunoscută și poate că acela va fi începutul unei prietenii frumoase.
Discussion about this post