Consiliul Uniunii Ucrainenilor din România îşi exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean şi condamnă cu fermitate agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, după recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste Lugansk şi Doneţk, acte care sunt ‘încălcări flagrante ale suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, ale dreptului internaţional şi securităţii şi stabilităţii regionale, europene şi euroatlantice’.
Deputatul Nicolae Miroslav Petreţchi (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale) a transmis astăzi, prin intermediul unui comunicat, mesajul Consiliul Uniunii Ucrainenilor din România prin care se face apel la oprirea imediată a agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei şi încetarea oricăror operaţiuni militare îndreptate asupra statului ucrainean, subliniind că disputele şi conflictele trebuie rezolvate exclusiv pe calea dialogului. Se face apel la responsabilitate, la evitarea de pierderi de vieţi omeneşti şi se solicită comunităţii internaţionale democratice să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a opri agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
Uniunea Ucrainienilor din România salută reafirmarea angajamentului ferm şi constant al României, UE şi NATO pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi disponibilitatea de a oferi asistenţă umanitară Ucrainei şi îşi exprimă disponibilitatea de a sprijini autorităţile române şi ucrainene, în cazul agravării situaţiei în Ucraina (eventualitatea unui aflux de refugiaţi din Ucraina), oferind ajutorul unor echipe puternice şi dedicate, capabile să asigure suportul logistic şi lingvistic necesar, punând la dispoziţia autorităţilor româneşti spaţiile din sediile UUR.
De asemenea, UUR aprobă deschiderea unui fond, denumit „Pentru pacea din Ucraina şi solidaritate cu poporul ucrainean”, în vederea acordării de sprijin umanitar cetăţenilor ucraineni din zonele afectate de conflict, la care pot contribui etnicii ucraineni din România şi nu numai.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post