10.624 de ucraineni care au intrat în România în ultimele 24 de ore, iar dintre aceștia 3.660 au părăsit apoi țara noastră în special prin punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria şi Ungaria, a declarat astăzi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. El a adăugat că la noi au rămas 6.964 de ucraineni.
„11 persoane au solicitat azil în România şi se află în acest moment în centrele noastre de azil. Avem aproximativ 1.100 de locuri disponibile, gradul de ocupare fiind în acest moment de 50%”, a spus Lucian Bode, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.
Ucrainenii care nu cer azil pot rămâne pe teritoiul țării noastre 90 de zile.
Ministrul de Interne a precizat că au fost luate măsuri astfel încât autoritățile să poată face față unui număr mare de refugiați în punctele de trecere a frontierei.
„Suntem pregătiţi să gestionăm un flux mare de tranzit la frontieră. Au fost adoptate măsurile necesare pentru întărirea controlului şi supravegherea sporită a frontierei României. Punctele de trecere a frontierei sunt mobilizate la maxim şi suntem pregătiţi să suplimentăm personalul dacă este necesar”, a spus Lucian Bode.
El a mai declarat că, în ultimele 24 de ore, 111.817 persoane au tranzitat toate punctele de trecere a frontierei (58.268 pe sensul de intrare), spre deosebire de 23 februarie, când au fost 93.060 de persoane.
Discussion about this post