Mărturii despre scuturile umane
Închid telefonul cu Yulia Diumea, după 15 minute de conversație. Palmele îmi sunt transpirate, degetele îmi alunecă pe taste. Vă scriu în grabă tot ce am vorbit cu ea, despre Ucraina. Mai întâi îți spun pe scurt cine este Yulia. Tânăra s-a născut în Odesa, dar locuiește de ani buni în Statele Unite, mai precis în San Diego, alături de soțul ei, un român din Constanța. La un ocean depărtare de ea, părinții sunt încă în Odesa ei dragă, acolo unde susțin rezistența contra invadatorilor. Yulia, de ce nu au plecat ai tăi? Întrebarea simplă, clișeică provoacă un răspuns, care îmi înmoaie genunchii și inima.
„Dani, părinții mei nu vor pleca de acolo! Au rămas în plin război, pentru că avem animale, câini, pisici, păsări și alte ființe salvate. Părinții mei mi-au spus așa: Nu ne vom mișca de aici! Cine va avea grijă de animalele noastre? Cum să-i lăsăm să le omoare? Cum? Vorbeam cu mama mea acum, la telefon. Ea era în ascunzătoare și punea ceva de mâncat. I-am spus să se ducă să le dea și animalelor, inclusiv celor pe care le vede pe stradă, dacă poate. Dani, te rog să mă crezi, înainte când cineva mă întreabă dacă Ucraina are treabă cu Rusia, mă gândeam. Acum, nici nu mai sunt întrebat de asta, pentru că le spun tuturor cu mâna pe inimă că nu am nicio legătură cu Rusia! Poporul meu este Ucraina, eu sunt Ucraina, animalele noastre sunt Ucraina, pământul nostru este Ucraina! Oamenii mei de acasă sunt atât de demni și frumoși în aceste zile”,
sunt cuvinele ucrainencei care continua să-mi răsune în minte, precum un clopt de trezire.
Bătrânii care opresc tancurile, cu mâinile goale
Revin la Odesa imediat. Trebuie însă acum să aflați de la Yulia, cine sunt „spartanii blânzi” care opresc tancurile rusești. Despre ei le-a vorbit și americanilor, într-un miting de susținere a Ucrainei, organizat lângă San Diego.
„Sunt bătrâne și bătrâni, bunici care se transformă în scuturi umane. Se pun în fața tancurilor rusești, pentru ca invadatorul să nu mai înainteze. Oamenii s-au unit într-un mod fără precedent în istorie. Avem nevoie de ajutor ca să oprim atacurile aeriene! Dacă blocăm cerul, vom câștiga pe pământ! Ne luptăm cu ei prin toate metodele. Mamaia mea, împreună cu alți oameni a scos indicatoare rutiere, ca să nu știe rușii pe unde s-o mai ia.”, asta ne spune Yulia că se întâmplă în orașale lovite cel mai greu, de armata lui Putin.
Nu știu ce se va mai întâmpla până la momentul publicării acestui articol. Totul se poate schimba într-o secundă acolo. Însă, în primele zile de război, Odesa a fost un loc ferit față de aceste orașe:
„În Harkov și Kiev s-a dezlănțuit infernul pe pământ. Au atacat în inima păcii, au atacat comunitatea, au atacat civilii. Știu de acolo că au fost uciși oameni simpli, copii. În momentul în care noi doi vorbim, mor cetățenii țării mele. Liderii noștri și rușii s-au dus să facă pace, după cum știți. Însă pacea nu arată așa. În nebunia lui, Putin a pus armata să tragă prima oară doar în militarii țării mele, acum însă trag în absolut toată lumea. Avem nevoie de ajutor ca să depozităm sânge și să putem să facem transfuzii. Avem nevoie de câte un garou pentru fiecare soldat rănit, medicamente și echipamente”,
este strigătul de ajutor al ucrainencei.
S-au culcat oameni și s-au trezit cotropitori
„Soldații ruși, în momentul în care ajung în țara noastră, nu le vine să creadă unde sunt. Ei au fost trimiși în camioane, dar nu știau unde. Li s-a spus că trebuie să lupte undeva, pentru Rusia. Vreau să vă spun că mii de soldați ruși, atunci când realizează ce trebuie să ne facă nouă, pur și simplu predau armele, renunță și se întorc acasă. Unii dintre ei le-au spus ucrainenilor mei de acasă, că mai bine merg la pușcărie, decât să lupte cotra țării noastre. Sunt foarte tineri, habar nu aveau în ce intră”,
explică Yulia.
Civilii care au trezit autoritățile din Odesa
Există două mari curente în Ucraina, unu al oamenilor sistemul ce doresc umbrela roșie a Rusiei deasupra capului și curentul luptătorilor revoluției din 2014. Ei au cerut de atunci în stradă, integrarea în Uniunea Europeană.
„Am fost în stradă la războiul din 2014. Am ajutat combatanții răniți care au luptat pentru libertatea Ucrainei. Când îi auzeai pe frații răniți cum vorbeau despre Ucraina, izbucneai în plâns. Erau gata să facă totul ca să apere pământul sacru, erau atât de mândri că luptă pentru cauza cea bună. Îmi spunea atunci că vor lupta până la ultima picătură de sânge, vor lupta până la moarte. Eu sunt mândră de fiecare soldat al țării mele și de toți voluntarii, de toți oamenii. Acesta este pământul nostru! ”,
exclamă tânăra, de parcă în acel moment ar fi avut în fața ei chiar invadatorul.
Războiul a schimbat Odesa. Întradevăr, influența pro-rusă încă mai există, dar devine treptat o minoritate. Prea puțini îl mai vor pe Putin, după măcelul provocat în țara lor.
„Autoritățile noastre locale din Odesa, la nivel de primar, prefect, sunt pro-ruse. În toate orașele mari ale Ucrainei au fost date arme către populație, pentru ca oamenii să facă față invadatorului, să se apere, să-și salveze viețile în fața soldaților ruși. Însă, în Odesa nu au dat nimic, te iau fiorii. Nu au pregătit buncăre, nimic pentru oameni. Vă spun de ce, la început, autoritățile din Odesa își dorea să fie cucerite de ruși. Asta în prima zi, însă, acum situația este alta, datorită patrioților, oamenilor simpli care au reușit până la urmă să facă rost de arme. Și autoritățile nu mai sunt la fel ca la început, fără reacție, pentru că rușii au început să ne atace și de pe mare. Am pus capcane, avem cam trei linii de apărare, trei strategii prin care combatem inamicul. Problema este că sunt lansate rachete către poporul meu, de peste tot. Credem în primul rând că vin din Crimeea. Noaptea este extrem de periculos, atunci sunt atacurile principale așteptate. Însă 24 de ore din 24, Odesa este un loc închis, pe străzi nu sunt mașini, nu e nimenii, este un oraș fantomă, un oraș fantomă! Oricum, nu mai avem carburant în benzinării”,
este tabloul sinistru, pictat în cuvinte de ucraineancă.
Cu Yulia am vorbit în engleză, deși ne-am putea înțelege și în română. Soțul este din țara noastră și împreună au locuit la malul Mării Negre. Nici nu se gândeau însă, atunci, că oameni din țara lor vor ajunge aici, ca să scape de gloanțe și bombe.
„Mulțumesc în genunchi poporului român, mulțumesc pentru ajutorul enorm dat poporului meu. Sunt mândră că am locuit și eu în România. Vreau să vă spun că mai mulți ucraineni pe care îi cunosc au ajuns în Constanța zilele trecute, iar românii i-au preluat de la graniță, i-au găzduit, le-au făcut piața. Este copleșitor ce se întâmplă. Nu a mai existat așa ceva nicăieri“,
spune Iulia, cu vocea tremurată.
Dau să închei discuția cu ea, ca să pot să-mi adun ideile și să scriu articolul, însă, pe final, Yulia mă roagă să-i mai ascult aceste gânduri.
„Dacă ar ieși 50 de milioane de ruși în stradă, l-ar da jos pe Putin. Nu au pușcării pentru 50 de milioane. Țara lor merită un alt viitor, lumea întreagă merită un alt viitor, fără amenințarea tiraniei! Avem nevoie de pace pe pământ”,
sunt cuvintele și speranțele unei femei care se roagă în fiecare noapte la Dumnezeu pentru viața părinților ei rămași casă, în țara mamă. Oamenii sunt parte dintr-o mișcare de rezistență națională care a impresionat lumea întreagă.
