RAJA Constanța sprijină Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, în vederea derulării proiectului educativ Rotary HandsAcrossWaters.
Compania de apă a găzduit astăzi un grup de elevi din cadrul ColegiuluiNațional ”Mircea cel Bătrân”, însoțiți de profesori îndrumători, care au vizitat Stația de Tratare și Pompare Palas și Laboratorul de apă potabilă din Constanța.
Interesul acordat serviciilor furnizate de RAJA este determinat de proiectul HandsAcrossWaters, în care sunt implicați elevi ai CNMB. Programul de înfrățire și colaborare între școli din mai multe țări are ca obiectiv sensibilizarea participanților privind rolul tinerei generații în valorizarea acestei resurse, cultivarea în rândul participanților a unor competențe interdisciplinare în abordarea tematicii apei, împărtășirea cunoștințelor cu alți elevi din diferite colțuri ale lumii, dar mai ales identificarea în comun a soluțiilor de gestionare sustenabilă a managementului integrat al apei, care ar putea fi implementate în viitor.
Anul acesta, participanții trebuie să realizeze observații și documentare referitoare la calitatea apei potabile din consumul urban comparativ cu apa îmbuteliată, ținând cont de calitate, costuri, amprenta asupra mediului etc., în contextul în care resursa de apă, la nivel mondial, este în mare pericol în viitorul previzibil.
Activitățile științifice și educative se desfășoară în parteneriat cu RAJA care le-a oferit tinerilor informații referitoare la resursele de apă din județul Constanța, exploatarea acestora, dotările, infrastructura de apă și monitorizarea tuturor proceselor, prin echipamentele și sistemele de control de care dispune societatea noastră.
Elevii și profesorii aflați în vizită au aflat astfel care sunt etapele prin care trece apa brută, de la captare până la robinetele din fiecare casă, și cât de important este să protejăm această resursă, a cărei calitate este tot mai afectată de creșterea demografică, de poluarea mediului și de schimbările climatice.
Elevii au aflat că apa distribuită în sistemul centralizat este atent și permanent monitorizată prin laboratoarele proprii, dar și ale Direcțiilor Județene de Sănătate Publică, unde se verifică periodic calitatea organoleptică și microbiologică, ca și eficiența procedeelor de tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecție, în scopul determinării potabilității apei conform valorilor parametrilor relevanți prevăzuți de legislația în vigoare.
Discussion about this post