În perioada 7 martie – 27 mai 2022 se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 6 unități de învățământ ale MAI în care se formează agenți de poliție, subofițeri și maiștri militari.
Numărul de locuri, defalcat pe instituții, este următorul: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – 1.340 de locuri, Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – 300 de locuri, Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – 240 de locuri, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – 350 de locuri, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – 350 de locuri, Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești – 300 de locuri.
Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare și care doresc să candideze pe unul din aceste locuri, pot depune cererea-tip de înscriere începând cu 7 martie până la data de 18 martie, în funcție de opțiunea aleasă – poliție, poliție de frontieră, jandarmerie, pompieri – și în funcție de domiciliul sau reședința înscris/ă pe cartea de identitate, exclusiv în format electronic, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun toate documentele solicitate până la data de 27 martie 2022. Evaluarea psihologică a candidaților se susține cel târziu până la data de 22 martie 2022, conform planificării realizate de către persoanele responsabile. Urmează proba de evaluare a performanței fizice, evaluarea cunoștințelor și examinarea medicală a candidaților rămași în concurs după parcurgerea etapelor amintite.
Proba de evaluare a performanței fizice se va derula în perioada 31 martie – 06 aprilie 2022, candidații fiind repartizați pe 7 centre zonale, indiferent de școala pentru care candidează, astfel:
– Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;
– Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;
– Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – pentru candidații din județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;
– Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;
– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – pentru candidații din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea.
– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – pentru candidații din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui;
Candidații pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești susțin proba de evaluare a performanței fizice exclusiv la sediul școlii, fără a conta domiciliul sau reședința înscris/ă pe cartea de identitate.
Proba de evaluare a performanței fizice se susține, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, potrivit arondării, repartizarea acestora fiind în sarcina unității de învățământ pentru care au optat.
Proba de evaluare a cunoștințelor are loc în data de 09 aprilie 2022, la unitățile de recrutare.
Examinarea medicală se realizează în perioada 18 aprilie – 20 mai 2022, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în funcție de instituția de învățământ vizată, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoștința candidaților prin afișare la sediul unităților de învățământ și prin postare pe site-urile oficiale ale acestora, până la data de 27 mai 2022.
Mai multe detalii privind sesiunea de admitere, inclusiv în ceea ce privește tematica și bibliografia, vor fi disponibile pe site-ul MAI și pe site-urile inspectoratelor generale și ale fiecărei instituții de învățământ amintite.
Discussion about this post