4 martie 1977, ora 21:22 – a fost momentul în care s-au declanșat cele 55 de secunde de șoc, cât a ținut cutremurulul de magnitudine 7,2 pe Richter. Au urmat alte zeci de minute de haos, de panică, de groază. Aproximativ 35.000 de clădiri s-au prăbușit în toată țara și peste 1.500 de oameni au murit, dintre aceștia 1.400 doar în București. Alți 11.300 au fost răniți.
Printre cei care și-au pierdut viața se numără și cântăreața Doina Badea, actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneţ și prozatorii A. E. Baconski şi Alexandru Ivasiuc. Regretatul Toma Caragiu a fost surprins de seism în Capitală, unde 33 de clădiri mari s-au prăbușit.
Cutremurul a fost unul dintre cele mai puternice din țara noastră și a avut așadar efecte devastatoare.
În județul Constanța, potrivit CNSAS, rapartele înocmite de Securitate indică un mort și patru răniți, iar pagubele nu au fost la fel de mari ca în București.
Totuși, podul de la Cernavodă a suferit unele avarii, 287 de construcții au fost afectate, dar și 17 clădiri ale unor instituții publice, printre care și cea a Tribunalului Județean, cea a Casei armatei Constanța și Cinematograful „23 August”.
Totodată, conform aceluiași document, a căzut tencuiala și s-au fisurat pereții în nouă hoteluri din stațiunea Mamaia. Scenariul s-a repetat și în șase hoteluri din Mangalia.
Dupa noaptea neagră, au urmat zile de foc, în care salvatorii au căutat supraviețuitori printre dărâmături. „Acolo unde mai există şanse de a se găsi supravieţuitori, se lucrează cu mâna, evitându-se folosirea utilajelor grele. Om lângă om, umăr la umăr, lucrează aici neîntrerupt, ziua şi noaptea. Se ia cărămidă cu cărămidă, fiecare bucată de moloz, pentru a evita surparea ruinelor”, scria Agerpres acum 45 de ani, în 7 martie 1977.
Și tot Agerpres amintește și deznodământul incredibil al unor astfel de misiuni la care, în prima linie, s-au aflat cascadorii, printre ei și Mircea Pascu şi Tudor Stavru. Un bărbat a fost scos de sub ruine la 253 de ore de la cutremur, o fetiță în 7 martie, o femeie dupa 187 de ore, iar alta după 130 de ceasuri de spaimă și speranță deopotrivă.
Discussion about this post