13 străzi de pământ asfaltate și 71 de artere rutiere și alei circulabile reabilitate. Este obiectivul asumat de Primăria Constanța în cadrul programului de investiții în infrastructură pe anul 2022.
Alocarea bugetară în 2022, pentru reabilitarea tramei stradale este de aproximativ 44 de milioane de lei. Se vor efectua lucrări în toate zonele rezidențiale, indiferent că vorbim de centrul orașului sau periferie, spun reprezentanții municipalității.
Proiectele demarate în 2021, respectiv modernizarea bulevardului Mamaia, pe tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada Zorelelor, reabilitarea treptelor de acces către plaja Modern, recondiționarea pasajului de la Gară, reamenajarea parcului Tomis II, vor continua în acest an, transmite Primăria Constanța.
În cee ace privește asfaltarea străzilor de pământ, sunt vizate străzile Cuarțului, Opalului, Safirului, Agatului, Ametistului, Perlei, Topazului, Smaraldului din cartierul Universitate. În cartierul Veterani, se va interveni pe străzile Mareșal Alexandru Averescu, Veteranilor, Comandor Constantin „Bibi” Costăchescu, General Lt. Mociulschi, Lt. Col. Ion Jalea.
Cât despre reabilitarea carosabilului, se va interveni pe 71 de artere rutiere și alei circulabile din cartierele Faleză Nord, Centru, Coiciu, Brătianu, KM 4-5, Tomis Plus, Palazu Mare. Structura rutieră va fi recondiționată pe o suprafață de 169.396 mp. Printre străzile pe care se vor realiza lucrări se numără: Prelungirea Ion Rațiu, Ciprian Porumbescu, Vasile Lupu, Făgetului, Sabinelor, Eroilor, Dimitrie Anghel, Poporului, Enăchiță Văcărescu, Kracovia, Napoli, Rovine, Viilor și Valea Morii.
Promisiunile nu se opresc aici. Infrastructura pietonală va fi modernizată pe o suprafață de aproximativ 20.000 mp. Zonele destinate circulației pietonilor vor fi reabilitate cu borduri și pavele moderne pe străzile: Pescarilor, Petru Cercel, Micșunelelor, Nicolae Grindeanu, Theodor D. Speranția, Liliacului, Lanului, Progresului, Șoseaua din Vii, Aurel Vlaicu, Ion Borcea și Flămânda, informează Primăria Constanța.
În plus se anunță noi proiecte de regenerare urbană care vor fi implementate în cartiere. Spațiile existente vor fi reconfigurate pentru amenajarea de noi locuri de parcare.
Discussion about this post