Familiile cu venituri mici sau din categoriile defavorizate vor primi tichete sociale pentru Paște, anunță Primăria Năvodari, valoarea unui tichet fiind de 10 lei.
Cererile pot fi depuse începând de astăzi, până în 7 aprilie, de luni până vineri, între 08:30 și 12:00, la Cantina de Ajutor Social de pe strada Sănătăţii.
Pot beneficia de această facilitate: persoanele cu venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001 – 6 tichete de persoană; beneficiarii de alocaţie de susţinere a familiei potrivit Legii nr. 277/2010 – 6 tichete; persoanele încadrate în gradul de handicap accentuat sau grav – 6 tichete; pensionarii cu venituri lunare de cel mult 1.000 de lei – 6 tichete; pensionarii cu venituri între 1.001 lei și 1.450 de lei – 4 tichete; persoanele cu vârsta peste 60 ani, fără venituri – 6 tichete.
Persoanele îndreptățite se vor prezenta cu actul de identitate în copie şi în original, pensionarii cu o copie a cuponului de pensie, iar cei încadrați în grad de handicap cu o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap.
Distribuirea tichetelor sociale se va face în perioada 11 aprilie – 20 aprilie, prin intermediul serviciilor poştale.
Discussion about this post