Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat astăzi la 4,31% pe an, de la 4,25% cât era ieri, potrivit informaţiilor publicate de Banca Naţională a României.
La începutul anului trecut, ROBOR la trei luni se situa la 1,98%.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat astăzi la 4,38% pe an, de la 4,30% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 4,46%, faţă de 4,40% pe an cu o zi în urmă.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post