Naționala de rugby a țării noastre va juca la finalul acestei săptămâni contra Georgiei, în etapa a-4-a din Rugby Europe Championship.
Confruntarea dintre cele două echipe naționale va avea loc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, sâmbătă 12 martie de la ora 17,30. Partida de față are o importanță majoră pentru ambele echipe aflate în cursa de calificare pentru Cupa Mondială de rugby de anul viitor din Franța.
Vă reamintim echipele care termină pe primele două locuri, edițiile 2021 și 2022, cumulat, din această competiție continentală de rugby se califică direct la competiția din Franța, iar cea de pe locul trei va juca în recalificări.
„Pentru această partidă, staff-ul tehnic a stabilit un lot de 35 de jucători, 20 înaintaşi şi 15 treisferturi. Faţă de lotul care a pregătit meciul cu Spania, nu se regăsesc Alexandru Ţăruş – accidentat, Alexandru Savin – a dorit să rămână la echipa de club, Marius Antonescu – nu a fost convocat pentru acest meci. De asemenea, Taylor Gontineac, aflat pe lista de selecţie a fost indisponibil fiind accidentat. În schimb, de remarcat revenirea ‘stejarului’ Andrei Ursache, căpitanul echipei Carcassonne, a lui Constantin Pristăviţa şi convocarea în premieră a pilierului moldovean de la Stade Aurillacois, Gheorghe Gajion„, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al FRR.
Lotul României pentru Georgia:
Pilieri: Alexandru Gordaş (CS Dinamo), Andrei Ursache (Carcassonne), Vasile Bălan (CSA Steaua), Costel Burţilă (RCHCC), Dorin Tică (CS Dinamo), Gheorghe Gajion (Aurillac), Constantin Pristăviţa (CSM Ştiinţa Baia Mare);
Taloneri: Florin Bărdaşu (CSA Steaua), Tudor Butnariu (CSA Steaua), Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare);
Linia a II-a: Andrei Toader (CS Dinamo), Marius Iftimiciuc (Perigueux), Adrian Moţoc ( Stade Aurillac), Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare);
Linia a III-a: Vlad Neculau (SCM Timişoara), Dragoş Ser (CSA Steaua), Kamil Sobota (CSA Steaua), Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), Andre Gorin (RCHCC), Mihai Macovei (Colomiers);
Mijlocaşi la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alexandru Ţiglă (CSM Ştiinţa Baia Mare);
Mijlocaşi la deschidere: Tudor Boldor (CSA Steaua), Daniel Plai (CSA Steaua);
Aripi/Fundaşi: Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), Marius Simionescu (CS Dinamo), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ionel Melinte (RCHCC);
Centri: Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Alexandru Bucur (CSM Ştiinţa Baia Mare), Vlăduţ Popa (CSA Steaua), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), Nicolas Onuţu (CS Vienne), Sioeli Lama (CSA Steaua).
Staff: Andrew Robinson – antrenor principal, Stephen Scott – antrenor înaintare, Sosene Anesi – antrenor treisferturi.
Discussion about this post