Economia Rusiei trece printr-un şoc şi se iau măsuri pentru a atenua impactul unui „război economic absolut fără precedent” purtat împotriva Moscovei, a declarat Kremlinul, care a recunoscut și că există consecințe negative.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris situaţia ca turbulentă, dar a spus că se iau deja măsuri de stabilizare. „Războiul economic care a început împotriva ţării noastre nu s-a mai întâmplat niciodată înainte. Aşadar, este foarte dificil de prognozat orice”, a adăugat el.
Totodată, ieri, în timpul unei reuniuni guvernamentale, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat convingerea că sancţiunile împotriva Rusiei ar fi fost oricum adoptate. „Nu mă îndoiesc niciun pic că aceste sancţiuni ar fi fost oricum introduse, după cum au fost introduse sancţiuni de-a lungul multor-multor ani”, a spus liderul de la Kremlin.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post