Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța anunță lansarea volumului Pontica 54 și a website-ului revistei. Evenimentul este programat pe 18 martie, la sediul MINAC.
Volumul Pontica 54 este dedicat profesorului Mihai Irimia cercetător, director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (1990-1992) și decan al Facultății de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” Constanța (1995-2004). În 2021 s-a împlinit un deceniu de la decesul său.
„M. Irimia s-a dedicat cu multă pasiune și seriozitate, până la uitarea de sine, deschizând noi drumuri în activitatea universitară și în cercetarea arheologică tomitană. A fost un profesionist desăvârșit, profesor foarte exigent, dar şi apropiat de studenți, respectat de colegi, un reprezentant emblematic al generaţiei sale, care a lăsat Constanţei şi Dobrogei, atât de îndrăgite de el, o moştenire ştiinţifică şi culturală durabilă. Scrierile sale cu privire la epoca bronzului din spațiul balcanic, la geţii și relațiile lor cu populaţiile alogene rămân lucrări de referință în bibliografia istorică a Dobrogei. Bogata şi complexa activitate ştiinţifică şi didactică, desfăşurată vreme de peste cinci decenii, merita a fi marcată printr-un volum de înaltă ţinută ştiinţifică. De aceea, colectivul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a dorit să-l comemoreze pe marele cercetător dobrogean, dedicându-i volumul Pontica 54”, transmite MINAC.
Discussion about this post