Pe data de 17 martie este sărbătorit Sfântul Patrick, cel mai iubit și mai cunoscut sfânt al republicii, cunoscut și sub numele de Apostolul Irlandei. În această zi se serbează Ziua naţională a Republicii Irlanda.
Deși nu era de fapt irlandez prin naștere, el întruchipa spiritul Irlandei și dragostea pentru țară. Culoarea reprezentativă verde, a fost o culoare asociată cu trifoiul, simbol celebru, pe care Sf. Patrick îl folosea pentru a preda irlandezilor doctrina Sfintei Treimi.
Conform unei tradiții, spiridușii sunt un motiv pentru care se poartă verde în această zi. În caz contrar, riști să fii ciupit. Tradiția spune că verdele te face invizibil în fața spiridușilor, cărora le place să ciupească pe oricine pot vedea, dar unii oameni asociază culoarea verde cu un simbol al norocului. De sărbătoarea culturală și religioasă, culoarea verde a ajuns să simbolizeze naționalismul irlandez.
Cel mai popular mit despre Sf. Patrick este că a scăpat Irlanda de șerpi, conducându-i în mare, după ce l-au atacat în timpul unui post de 40 de zile. Această zi este celebrată prin festivaluri, parade cu dansatori și muzicieni tradiționali irlandezi, haine verzi, simbolul trifoiului, chiar și cu bere irlandeză. Festivalul se întinde pe patru zile în timp ce toți irlandezii sunt liberi. Desigur, de la festival nu lipsesc preparatele culinare irlandeze specifice precum carnea de vită și varza, pâinea tradițională cu stafide, plăcinta cu carne și legume și altele.
Discussion about this post