Peste 1.400 de cereri au fost depuse şi validate în prima rundă de finanţare din cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar. Cel puţin 2.500 de unităţi de învăţământ vor fi sprijinite cu până la 200.000 de euro pentru fiecare şcoală în vederea reducerii acestui risc, informează Ministerul Educației.
Programul urmărește creșterea participării la educație a elevilor din unitățile de învățământ identificate ca având cel mai ridicat risc de abandon școlar.
În prezent, este în derulare procedura de verificare a conformității administrative, iar proiectele care îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate vor intra în faza de evaluare calitativă. Lista finală a unităților de învățământ beneficiare de granturi va fi aprobată prin ordin al ministrului educației, cel târziu în data de 30 martie 2022.
„Mulţumim tuturor directorilor de unităţi de învăţământ care au înţeles nevoia şi responsabilitatea participării la acest program care reprezintă cel mai complex efort de combatere a părăsirii timpurii a şcolii din istoria recentă a României, program subsumat proiectului „România Educată” şi eforturilor generale ale Ministerului Educaţiei de a spori echitatea şi egalitatea de şanse la nivelul sistemului de învăţământ„, subliniază Ministerul Educaţiei, conform Agerpres.
Discussion about this post