Direcția Hidrografică Maritimă a emis un aviz prin care informează asupra pericolului de mine în zona de Nord Vest a Mării Negre.
„În situația în care descoperiți obiecte plutitoare asemănătoare minelor raportați imediat la numărul de telefon 0241.651.040” se precizează în document.
Avizul vine la scurt timp după ce Guvernul Bulgariei a atras atenţia cu privire la prezenţa unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră, ajunse în zonă de pe ţărmul oraşului portuar ucrainean Odesa şi care pun în pericol traficul maritim.
„Minele provin de pe coasta Odesei, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, iar unii experţi cred că fac parte din dispozitivul defensiv amplasat de armata ucraineană pentru a împiedica debarcarea trupelor ruse în acest oraş. Experţi de la Academia Navală Militară din Varna au declarat pentru EFE că minele ar putea intra în apele teritoriale bulgare în circa 10 zile”, scrie Ziare.com.
Discussion about this post