Înscrierile pentru Expoziția – Concurs: Bienala Națională de Grafică „Constantin Găvenea”, Ediția a II-a au început încă din luna februarie și durează până pe 31 iulie 2022.
Consiliul Judeţean Tulcea, Liceul de Artă „George Georgescu” și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea prin Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România- Filiala Tulcea au anunțat desfășurarea Expoziției – Concurs în perioada 14 octombrie-14 noiembrie 2022.
Pot participa toți artiștii care sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România sau ale Uniunilor de Artiști Plastici din străinătate, precum și absolvenții și studenții academiilor de artă din țară și străinătate. Fiecare artist poate propune, spre selecție, un număr maxim de două lucrări, realizate între anii 2020-2022 și care nu au mai fost expuse până la data vernisajului la alte saloane naționale. Dimensiunea maximă este de 100×100 cm, iar lucrările trebuie să fie realizate în următoarele tehnici specifice graficii: desen (creion, cărbune, tuș, cerneală), acuarelă, baiț, pastel, acrilic, tempera, precum și în toate tehnicile gravurii, și care au ca suport hârtia.
Pentru informații suplimentare în ceea ce privește înscrierea la concurs, puteți accesa pagina Muzeului de Artă Tulcea.
Discussion about this post