World Vision România împreună cu colegii din celelalte ţări au realizat deja trei spaţii de primire dedicate mamelor şi copiilor din Ucraina: în Huşi, Iaşi şi la Vama Siret. Pe lângă acestea, organizația va amenaja încă 15 spaţii similare. Acestea vor fi amplasate pe teritoriul României, Republicii Moldova şi Ucrainei.
Peste 3,4 milioane de ucraineni au plecat din ţară în ultimele săptămâni, iar 73.000 de copii părăsesc zilnic Ucraina. Un copil ucrainean fuge din ţară în aproape fiecare secundă, din cauza războiului. De la începutului conflictului din Ucraina, peste 500 de mii de ucraineni au intrat în România .
În contextul actualei crize umanitare, mamele şi copiii vor avea acces în aceste spații la produse alimentare şi de igienă de maximă necesitate, se vor putea odihni şi vor fi consiliaţi de personal specializat în psihologie şi în asistenţă socială. Totodată, copiii se vor putea juca şi vor participa la activităţi educaţionale.
a declarat Mihaela Nabăr, director-executiv World Vision România.
„În prezent, un copil pe secundă este forţat să-şi părăsească casa din Ucraina şi să caute refugiu în ţările vecine. Unii dintre copii petrec zile întregi pe drumuri, la temperaturi extrem de scăzute, de la o cazare temporară la alta. Cu toţii au fost forţaţi să-şi abandoneze căminul cu tot ceea ce era important pentru ei: de la jucării, haine sau animale de companie la prieteni, şcoală, taţi, fraţi, bunici şi, din păcate, lista poate continua”,
Directorul executiv World Vision România a mai afirmat că multiple studii ale organizaţiei arată că starea de război poate avea un impact grav asupra creşterii şi dezvoltării copiilor.
„Este important ca, oricât de gravă ar fi criza umanitară în care ne aflăm, cei mici să păstreze cât mai mult din rutina pe care au avut-o înainte de conflict”,
a subliniat Mihaela Nabăr.
Spaţiile de primire pentru copii şi mame nu pot înlocui un întreg sistem de protecţie socială şi/sau de educaţie, însă pot suplini o parte dintre nevoi, astfel încât revenirea la o viaţă normală să fie cât mai uşoară.
World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de educaţie, intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. Organizația face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume.
Discussion about this post