Un incendiu a izbucnit astăzi într-un apartament aflat la etajul 9 al unui bloc din Mamaia, mai exact din cartierul Summerland.
Potrivit ISU Constanța incendiul a fost lichidat și au ars bunuri materiale. Totul se pare că a pornit de la un scurtcircuit produs la hota din bucătărie. Din apartament s-au autoevacuat cinci persoane și nu au fost înregistrate victime. Din cauza fumului dens, au fost evacuate aproximativ 50 de persoane, adulți și copii din întreaga clădire. Din fericire cei 30 de pompieri sosiți la fața locului au reușit să lichideze incendiul, astfel acesta nu s-a extins și la alte apartamente.
La această operațiune s-au deplasat la fața locului trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, o autoscară, două ambulanțe SMURD, un SAJ și o autospecială pentru victime multiple.