Astăzi se împlinește o lună de când a început așa numita „operațiune specială” a Rusiei în Ucraina, iar Olena Zelenska a publicat cu această ocazie un mesaj pe pagina ei de socializare și a vorbit și despre bilanțul dramatic ce îi îndoliază țara.
„Exact acum o lună am fost treziți de sunetele exploziilor care nu s-au mai oprit de atunci. Ne-am trezit într-o relitate diferită, în care războiul a intrat în casele noastre”, a scris Olena Zelenska.
În bombardamentele care au răvășit Ucraina, 121 de copii și-au pierdut viața. „121 de răni ale inimilor noastre care nu se vor vindeca niciodată”, spune prima doamnă a Ucrainei.
Totodată, peste 10 milioane de ucraineni au fost nevoiți să fugă în alte colțuri ale țării ori dincolo de granițe, ca să supraviețuiască, „oameni care au avut case, locuri de muncă și planuri și care au pierdut totul, iar acum depind de ajutorul umanitar”, scrie Zelenska.
Într-o lună, 246 de spitale au fost bombardate, șase medici au fost uciși și alți 16 răniți. Totodată, 15.000 de bebeluși au venit pe lume în subsolurile spitalelor.
„Luna aceasta am descoperit ceva despre noi. Am învățat cum să ne unim într-o clipă și să ripostăm. Că nu renunțăm niciodată. Am demonstrat cât de mult ne iubim familiile și prietenii, cât de mult ne prețuim orașele, cu câtă pasiune ne iubim țara”, a mai punctat Olena Zelenska și a încheiat apoi cu optimism: „Încă auzim exploziile, dincolo de ferestre. Dar, foarte curând, vor devein focuri de artificii în semn de victorie”.
Discussion about this post