Întrebat, la Constanța, despre situația Portului Constanța pentru care nu au fost alocate fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, ministrul transportuilor, Sorin Grindeanu, spune că „dincolo de POIM, de POT, de PNRR, cei de la Portul Constanța si nu numai ei, trebuie să încline mai mult balanța pe investiții din fonduri europene, decât din venituri proprii. Rămân bani necheltuiți și eu vreau pe POIM, la jumătatea anului viitor, să avem absorbție de 100% pe Ministerul Transportului. Sunt cheltuieli de 3.5 miliarde, limita e de 4.5 miliarde. Va fi o cursă între proiecte care vor reuși primele să obțină această finanțare. La jumatatea anului viitor se vor cheltui toți banii, ceea ce va fi o premieră dupa revoluție.”
Grindeanu a catalogat lipsa alocărilor din PNRR pentru Portul Constanța ca fiind o situație incredibilă.
„Când iei un portofoliu, îl iei și cu plus și cu minus. Noi nu am contribuit la cadrul dat de PNRR. Ei au considerat necesar să nu prindă zona navală în PNRR. Este incredibil acest lucru! Există o oportunitate undeva in 2023, s-ar putea sa vină mai rapid având în vedere contextul, astfel încât să discutăm în cadrul aceluiași capitol, finanțări”, a precizat Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor.
Discussion about this post