Primarul Constanței a anunțat că a fost identificată soluția pentru ca restaurantele din Port Tomis să își poată continua activitatea, în mijlocul litigiului dintre CN APMC și Tomis Management Marina, deși inițial le-a fost refuzată acestora emiterea autorizațiilor de funcționare pentru acest an.
În luna februarie a acestui an, toate restaurantele din Port Tomis au devenit Membre RESTO, într-o singură zi. Astfel, Asociația Patronală RESTO Constanța a putut să-și susțină noii membri și, prin ei, întreaga Industrie Horeca din Constanța.
În conferința de presă susținută de avocatul ce reprezenta restaurantele și de RESTO, s-a cerut de la CNAPM Constanța și de la Primăria Constanța organizarea unui Comandament special, dedicat identificării celei mai bune soluții pentru ca activitatea acestor restaurante să poată continua. De asemenea, s-a afirmat că autorizațiile de funcționare trebuie să poată fi emise în continuare pentru acești agenți economici, prinși acum fără voia lor in litigiul pe terenul celor două companii în cauză.
După o lungă perioadă în care nu a existat nicio cale de comunicare în Asociața Resto și primarul Constanței, ieri, edilul a răspuns pozitiv punctelor de vedere și solicitărilor Asociației Patronale RESTO: „Mulțumim Primarului Constanța pentru receptivitate și pentru că a înțeles că problema ridicată de noi nu era o problemă a 19 Restaurante, ci un subiect extrem de important pe agenda orașului Constanța și a Destinației Constanța-Mamaia”, a transmis pe pagina de Facebook, Asociația Patronală RESTO Constanța.
„Anul acesta am fost în pericol să rămânem fără terase și fără restaurante în Portul Turistic Tomis din cauză că instanțele au decis încetarea contractului de concesiune perfectat de Administrația Porturilor Maritime (CN APMC) cu Tomis Marina Management. Iar Tomis Marina Management, după 18 ani în care a câștigat bani frumoși atât de pe urma contractului cu statul cât și de pe urma contractelor perfectate cu operatorii restaurantelor din zonă, a decis nici mai mult nici mai puțin decât să saboteze prin toate mijloacele posibile desfășurarea activității specifice de către restaurante. Un comportament deloc fair-play, care nu-i face deloc cinste”, a transmis Vergil Chițac.
Vergil Chițac a subliniat că încă de la bun început a acționat în sprijinul CN APMC: „Tomis Marina Management a cerut să fie predate containere amenajate ca terase, a amenințat – ilegal – cu debranșarea de la utilități și a cerut operatorilor economici daune pentru o pretinsă lipsă de folosință a containerelor. Aceste acțiuni au urmărit blocarea activității restaurantelor, prin punerea Primăriei în imposibilitatea de a emite autorizația de funcționare a acestora. Inutil să mai spun că este profund nedrept ca agenții economici să fie victime ale războiului dintre Tomis Marina Management și CN APMC”, a precizat Chițac.
Discussion about this post