În condițiile în care Ministerul Sănătății ar vrea să înceapă distribuția iodurii de potasiu de săptămâna viitoare, 89% dintre doctorii de familie nu susțin predarea pastilelor prin cabinetele lor, transmite Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF). În urma unui sondaj, cadrele medicale propun drept variante primăriile, farmaciile și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Într-o scrisoare deschisă, adresată Ministerului Sănătății, FNPMF susține că s-ar crea haos în cabinete. „Ar fi prejudiciată în mod semnificativ activitatea medicală propriu-zisă a medicilor prin aglomerația creată, prin partea birocratică aferentă distribuirii și prin nemulțumirile legate de faptul că doar anumite categorii de cetățeni beneficiază de astfel de medicație. Poate mai puțin important pentru decidenți, dar unii pacienți dintr-o zonă afectată pot avea medicul de familie la sute de km. În plus, până în momentul accidentului, o bună parte din iodura de potasiu ar fi tranzacționată pe piața neagră”, atrage atenția FNPMF.
În plus, medicii readuc în discuție și obiceiul românilor privind automedicația și trag încă o dată un semnal de alarmă că pastilele luate după ureche le pot pune viețile în pericol.
În ceea ce priveste eventualele soluții la problema distribuției de iodură de potasiu, FNPMF vine și cu propuneri.
„Pregătirea situațiilor de urgență nu intră în atribuțiile medicilor de familie, ci ale ISU și autorităților publice locale, județene și naționale. Distribuirea măștilor de gaze, măștilor chirurgicale, pastilelor de iodură de potasiu nu reprezintă servicii de sănătate publică, ci acțiuni de pregătire și răspuns la situații de urgență și dezastre”, motivează FNPMF.
Medicii spun însă că vor sprijini Ministerul Sănătății în campania de informare, dar rămân fermi și reiterează că „nu vor distribui pastilele”.
Ministerul Sănătății are în plan să distribuie de săptămâna viitoare 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu, în rândul persoanelor de până în 40 de ani.
Discussion about this post