Începând de astăzi, unitățile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș, municipiu, județ, subdiviziunile administrativ-teritoriale și asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se pot înscrie în Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri – „Curățăm România”, anunță Administrația Fondului pentru Mediu.
„Prin acest program, venim în sprijinul autorităților locale în eforturile lor de a asigura tuturor cetățenilor un mediu mai curat. De asemenea, îi îndemnăm pe toți românii să se alăture în număr cât mai mare acestei campanii, pentru că numai prin implicarea fiecăruia dintre noi, prin exemplul personal, putem să asigurăm ecologizarea cât mai multor zone din țară. Sunt convins că toți ne dorim să nu mai vedem atâtea gunoaie aruncate în natură”, a declarat Laurențiu-Adrian Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Suma alocată este de 27 milioane lei, iar finanțarea se acordă în cuantum de 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Suma maximă ce poate fi acordată de AFM se stabilește în funcție de numărul locuitorilor, astfel:
- 30.000 lei pentru solicitantul care are ≥ 400.001 locuitori;
- 27.000 lei pentru solicitantul care are între 200.001 şi 400.000 locuitori;
- 24.000 lei pentru solicitantul care are între 100.001 şi 200.000 locuitori;
- 21.000 lei pentru solicitantul care are între 50.001 şi 100.000 locuitori;
- 18.000 lei pentru solicitantul care are între 20.001 şi 50.000 locuitori;
- 15.000 lei pentru solicitantul care are între 10.001 şi 20.000 locuitori;
- 12.000 lei pentru solicitantul care are între 5.001 şi 10.000 locuitori;
- 9.000 lei pentru solicitantul care are între 3.001 şi 5.000 locuitori;
- 5.000 lei pentru solicitantul care are între 1.501 şi 3.000 locuitori;
- 3.000 lei pentru solicitantul care are ≤ 1.500 locuitori.
Sunt eligibile proiectele care au ca scop ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deșeuri (plastic, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii și acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor de protecţie din jurul lacurilor naturale, lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, câmpurilor, pădurilor, de pe raza teritorială a UAT/ADI, doar în condițiile în care cantitățile respective de deșeuri nu intră în responsabilitatea operatorilor licențiați/autorizați, conform contractelor încheiate de solicitant cu aceștia. Beneficiarii finanțării pot coopta voluntari.
Cei care vor să se înscrie în program trebuie să trimită dosarele pe e-mail, la adresa curatamromania@afm.ro, până în 6 iunie.
Discussion about this post