Revista financiară Forbes a publicat clasamentul anual al celor mai bogați oameni din lume. În 2022 sunt 2.668 de miliardari, cu 87 mai puțini față de acum un an.
Pentru prima oară, topul este condus de Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, cu o avere netă estimată la 219 de miliarde de dolari. Pe a doua poziție este Jeff Bezos, proprietarul Amazon, cu o avere de 171 miliarde de dolari, iar podiumul este completat de Bernard Arnault și familia sa, cu 158 miliarde de dolari.
Marele absent din top 10, anul acesta, este Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta/Facebook. Prețul acțiunilor companiei sale s-a prăbușit ca urmare a publicării unor estimări mai slabe decât cele așteptate de investitori. El se clasează acum pe a 15-a poziție, cu 79,7 miliarde de dolari.
Dintre români, Daniel Dineș, proprietarul UiPath, ocupă locul 1.053, cu 2,9 miliarde de dolari, apoi pe poziția 1.818 sunt Ion Țiriac, Ion Stoica și Matei Zaharia, fiecare cu câte 1,6 miliarde de dolari.
Ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, cele mai dramatice scăderi la nivelul averilor sunt în Rusia, unde numărul miliardarilor este mai mic cu 34 față de 2021, notează Forbes. Din Rusia, în top 100, se află Vladimir Lisin, cu 18,4 miliarde de dolari, pe poziția 87, și Vladimir Potanin, cu 17,3 miliarde de dolari, pe poziția 97.
Privind în ansamblu, la nivel global, cei mai mulți miliardari sunt în rândul americanilor – 735, apoi în rândul chinezilor – 607.
Discussion about this post