O scenă cu un bărbat și cățelul său a ajuns subiect de anchetă la Tulcea. Jandarmii au fost solicitaţi aseară să intervină pe o stradă din oraș, după ce o persoană a reclamat că un individ care ținea strâns în lesă un câine de talie mică „îl trântește de pământ”.
Mai mulți vecini au observat comportamentul stăpânului, așa că au intervenit și au reușit să ia câinele, solicitând apoi sprijinul forțelor de ordine. Luat la întrebări de jandarmi, respectivul a declarat că era la plimbare cu câinele, care, la un moment dat, s-a speriat și nu a mai vrut să treacă strada, drept urmare l-a ținut din scurt de lesă și l-a forțat să traverseze.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de rănire sau schingiuire a animalelor, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
Între timp, cel care a apelat la sprijinul jandarmilor a declarat că va lua el câinele și se va ocupa de el cât este necesar.
Discussion about this post