Peste 300 de polițiști din județul Constanța și peste 400 din județul Tulcea vor fi la datorie, în acest sfârșit de săptămână, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, astfel încât Sărbătorile Pascale să fie celebrate în siguranță. Poliţiştii vor acţiona, în perioada 22-25 aprilie 2022, pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.
Peste 30 de polițiști rutieri vor fi prezenți, pe principalele artere rutiere din județul Constanța, în special pe cele din nordul și sudul litoralului, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere.
În județul Tulcea, polițiștii vor fi prezenți și în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului pentru a preveni orice fel de evenimente nedorite și pentru a fluidiza traficul rutier.
În ceea ce privește mijloacele de transport feroviar, 35 de polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța vor acționa pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, a bagajelor, a tâlhăriilor și descurajarea comiterii de fapte antisociale, atât în stațiile de cale ferată, cât și în vagoanele de călătorie.
De asemenea, polițiștii recomandă cetățenilor să fie atenți la banii şi bunurile proprii atunci când se află în spaţii aglomerate, ca de exemplu la cumpărături, în piaţă sau în lăcaşe de cult pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor.
Discussion about this post