Încep amenajările pe nisip pentru vacanța de vară. Toți cei 407 agenți economici care dețin contracte de închiriere și-au preluat sectoarele de plajă de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral după ce suprafețele de nisip au fost ecologizate, nivelate și afânate, anunță A.B.A.D.L.
„În perioada de pregătire a plajelor pentru sezonul estival au fost demontate gardurile de stuf pe o lungime de 7.000 de metri liniari care au fost amplasate înainte de sezonul rece. Mai întâi s-a făcut igienizarea manuală pe 200 de ha, apoi a fost nevoie și de o igienizare mecanizată pe 250 ha, nivelarea s-a realizat pe 170 de ha din suprafața turistică a plajelor, lucrările de discuire s-au desfășurat în repetate rânduri, chiar și pe aceleași sectoare ajungând la o suprafață totală de 500 de ha”, precizează cei de la A.B.A.D.L.
În plus, au fost strânse 40 de tone de deșeuri.
Acum, fiecare agent economic va începe să pună la punct zona ce îi revine, cu beach-bar și șezlonguri astfel încât să fie gata pentru primirea turiștilor.
După preluarea plajelor, lor le revine și responsabilitatea igienizării și colectării deșeurilor, cu excepția liniei țărmului atunci când se strâng cantități mari de alge.
Discussion about this post