S-a dat oficial startul la distracție. Atmosfera la cel mai mare festival de muzică electronică din stațiune Mamaia s-a încins repede. Sute de tineri au dansat, până la ziuă, în corturile special amenajate. Mulți dintre ei au venit din străinătate. A fost doar prima noapte dintr-un șir lung, care se va încheia abia duminică seară pentru cei mai mulți dintre petrecăreți.
Noaptea trecută, primul loc care a prins viață a fost nordul stațiunii Mamaia. Aici se desfășoară timp de șase zile, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică din Europa, Sunwaves.
Festivalul ține 6 zile – 5 nopți de petrecere, in 4 corturi diferite. Toate 4 adună la un loc 5.000 de oameni. Este o peterecere gigant, cu care Mamaia debutează în acest sezon estival. Azi noapte au fost DJ de renume, petrecăreții au dansat pe ring pană spre ziuă, iar la primele raze ale soarelui au plecat în camerele de hotel să se odihnească.
Pe ritmuri tehno și house, miile de oameni au dansat până în zori. Apoi au plecat la odihnă în camerele de hotel, sau direct pe plajă.
„Cu siguranță anul acesta litoralul românesc va fi vedeta în aceste zile, pentru că avem evenimente atât în Costinești, care vrea să contrabalanseze cumva Mamaia cu evenimentul major care are loc pentru prima dată după această pandemie și mai este Vama Veche, despre care se știe clar că e un eveniment continuu – este vârful de sezon în Vama Veche acum de 1 Mai”,
a declarat Cristian Bărhălescu, vicepreședinte ANAT Sud-Est.
În Vama Veche sunt chefuri pe toată plaja (acolo plaja este o scenă deschisă pentru petreceri – fiecare își face seara sa cum dorește), iar la mijlocul Litoralului, în stațiunea tineretului Costinești, sunt alte două concerte extraordinare: unul uriaș de hip-hop si trap cu playlist-uri întregi de artiști români și invitați străini, un cort imens care adună 15.000 de oameni sub acoperișul său, iar pe plaja dinspre epava este un concert rock, care ține 3 zile.
Sunt petreceri pentru toate buzunarele cu bilete începând de la 150 de lei si ajungând până la 600 de lei în zonele VIP, iar petrecăreții de 1 Mai au de unde sa aleagă
În seara aceasta, cluburile cu pretenții își deschid porțile official iar petrecerile se vor ține lanț până duminică.
Discussion about this post