Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au depistat un cetățean român care transporta, într-un microbuz, doisprezece cetăţeni străini, care au trecut ilegal frontiera din Bulgaria. Șoferul, în vârstă de 43 de ani, este cercetat pentru trafic de migranți, în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.
Microbuzul fusese oprit pe comunicația DN 3, între localitățile de frontieră Lipnița și Băneasa. La verificarea compartimentului marfă, polițiștii au descoperit doisprezece cetăţeni străini, care nu își justificau prezența acolo. Aceștia au fost conduși la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că era vorba despre șapte cetățeni egipteni și cinci sirieni, care au trecut ilegal frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. Bărbații descoperiţi au precizat faptul că intenționau sa ajungă în vestul Europei.
„În cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, pentru cei doisprezece, și de trafic migranti, sub forma agravantă, pentru cetățeanul român care se afla la volanul autoutilitarei”, precizează Poliția de Frontieră.
Astfel, cei doisprezece cetățeni străini au fost preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, în baza Acordului de readmisie dintre România și Republica Bulgaria.
Discussion about this post