Direcția Generală Poliția Locală Constanța acționează permanent pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor de convețuire socială, inclusiv cele care privesc murdărirea orașului, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.
„Desenele (GRAFFITI) sau cu diverse mesaje (obscene, de dragoste, nume de formații, reclame) pe zidurile clădirilor publice sau private, în pasaje, pe poduri executate pe suprafețe care nu sunt destinate acestui scop NU reprezintă artă stradală, ci o urâțire a spațiului public și o problemă pentru pentru proprietarii de clădiri care trebuie să plătească pentru îndepărtarea lor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Constanța.
În acest sens, Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală Poliția Locală, lansează un apel, pentru persoanele cu înclinații „artistice”, pe care le roagă să lase zidurile în pace, și, totodată, solicită sprijinul părinților în supravegherea minorilor și a adolescenților care au astfel de înclinații, pentru a nu ajunge ca acest fenomen să ia amploare.
„Pentru a trăi într-un oraș civilizat și curat este nevoie de implicarea noastră a tuturor, de aceea, rugăm constănțenii să nu încurajeze acest fenomen și să sesizeze autoritățile ori de câte ori observă persoane cu astfel de ‘talente artistice’ care murdăresc clădirile”, au mai transmis autoritățile locale.
Constănțenii care surprind persoane care desenează cu vopsea sau fac inscripții pe cladirile publice sau private, în pasaje, pe coșurile stradale, indicatoarele de circulație etc. sunt rugate să apeleze numerele de telefon: 0241 484205 și 0341922.
Discussion about this post