Casa Albă a anunțat că Jill Biden, prima doamnă a Americii, se va întâlni cu refugiați ucraineni în această săptămână, când va vizita România și Slovacia, în perioada 5-9 mai.
Prima doamnă a SUA face această deplasare pentru a se întâlni cu membri ai serviciilor americane și cu personalul ambasadelor, cu părinți și copii ucraineni strămutați, cu lucrători din domeniul ajutorului umanitar și cu profesori, a anunțat luni biroul de comunicare al Washington.
Jill Biden va pleca joi din Statele Unite, iar prima oprire va fi vineri, 6 mai, la baza aeriană Mihail Kogălniceau din România, unde se va întâlni cu militarii americani. Apoi va pleca la București, pentru a se întâlni cu oficiali ai guvernului român, cu personalul ambasadei SUA, cu lucrători din domeniul ajutorului umanitar și cu profesori care lucrează cu copiii ucraineni strămutați.
Duminică, atunci când se sărbătorește Ziua Mamei în Statele Unite, prima doamnă SUA se va întâlni cu mame și copii ucraineni care au fost forțați să își părăsească locuințele din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Călătoria include, de asemenea, opriri în orașele slovace Bratislava, Kosice și Vysne Nemecke, unde Biden se va întâlni cu oficiali guvernamentali, refugiați și lucrători umanitari, a precizat biroul său.
Potrivit CNN, călătoria va fi a doua deplasare neînsoțită de Joe Biden în străinătate a primei doamne; în iulie, aceasta a mers în Japonia pentru a asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.
Discussion about this post