Arhiepiscopia Tomisului a deschis Biroul de Consiliere și Informare „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” pentru femeile aflate în dificultate și criză de sarcină sau risc de avort.
Sediul se află la Așezământul „Vasiliada” al parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța. Mai exact, pe strada Ion Neculce, nr. 2G.
În aceste condiții, scopul acestui birou informațional este legat de promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut, oprirea declinului demografic, dar și informarea privind riscurile și complicațiile majore ale avortului.
Pentru o mai bună organizare, la nivelul eparhiei a fost creat un grup de specialiști voluntari (duhovnici, psihologi, asistenți sociali și voluntari) care vor prelua apelurile telefonice sau mesaje pe WhatsApp ale mamelor aflate în dificultate și vor stabili modalități de sprijinire a cazurilor solicitante.
Nu în ultimul rând, pentru păstrarea unei atmosfere de încredere, femeile vor beneficia de servicii de confidențialitate, alături de consiliere psihologică și spirituală, orientare profesională, terapie și ajutor material de urgență.
Discussion about this post