Federația Română de Oină, aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, organizează în parteneriat cu Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Federația Română de Rugby și Bilete.ro, evenimentul dedicat jocului de oină – Cupa Regelui și Cupa Reginei.
Evenimentul va avea loc pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” București, în ziua de sâmbătă, 7 mai, între orele 10:30-13:00.
Cupei Reginei este la a 3-a ediție, în vreme ce Cupa Regelui la cea de a 9-a. În competiţia feminină se vor confrunta C.S. Progresul Băilești, campioană națională în 2021, împotriva echipei C.S. Dacia Mioveni, vicecampioană națională în 2021. Confruntarea va avea loc începând cu ora 11:00.
De asemenea, în cadrul ediției Cupei Regelui este inclusă confruntarea dintre campioană națională în 2021 ACS Frontiera Tomis Constanța și vicecampioană națională în 2021, C.S. Biruința Gherăești Neamț. Acest meci va avea loc începând cu ora 12:00.
În aceste condiții, evenimentul prilejuiește întâlnirea iubitorilor de oină cu cei mai puțin cunoscătorii într-ale jocului sau chiar necunoscătorii și neinițiații, mai mici și mai mari, care vor avea posibilitatea să interacționeze în mod direct cu oina, în cadrul activităților desfășurate.
Totodată, potrivit informațiilor, Federația Română de Oină își propune, prin acest eveniment, să familiarizeze un număr cât mai mare de persoane cu ceea ce înseamnă oina și mai ales spiritul jocului de oină, un spirit marcat de competitivitate, pasiune, fair-play, dar și tradiție.
Discussion about this post