Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, a plecat în cursul nopţii de joi de la Washington pentru o vizită de patru zile în România şi Slovacia, în care va sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni. Soţia preşedintelui american are în plan astăzi vizitarea Bazei de la Mihail Kogălniceanu, unde se va întâlni cu militarii american.
De asemenea, în această zile, în vizita ei din România și Slovacia, în perioada 5-9 mai, Jill Biden se va întâlni se va întâlni cu refugiați ucraineni. Odată cu Ziua Mamei care în Statele Unite se sărbătorește duminica, prima doamnă SUA se va întâlni cu mame și copii ucraineni care au fost forțați să își părăsească locuințele din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
„În drum spre România și Slovacia pentru a petrece Ziua Mamei cu mamele și copiii ucraineni, care au fost forțați să își părăsească casele din cauza războiului lui Putin. De asemenea, voi vizita trupele americane și îmi voi exprima recunoștința pentru eforturile de ajutorare ale țărilor vecine și ale lucrătorilor umanitari”, a transmis Jill Biden, pe pagina sa de Twitter.
Sâmbătă, Jill Biden se va întâlni cu membri ai Guvernului României, cu personalul Ambasadei SUA, lucrătorii implicaţi în acţiuni de ajutor umanitar, precum şi profesorii care îi ajută pe copiii ucraineni refugiaţi să se integreze într-un mediu şcolar stabil şi sigur.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post