Noi imagini din blocul din Năvodari, cuprins ieri de incendiu, arată amploarea dezastrului. 16 apartamente de la mansardă și tot atâtea de la etajul patru au fost devastate de foc, spun autoritățile locale.
În fotografiile surprinse la fața locului, se vede că din multe locuințe au mai rămas doar pereții. În rest, peste tot sunt mormane de lucruri arse și cenușă.
14 oameni privesc acum cu amărăciune acest tablou, care în urmă cu doar o zi reprezenta pentru ei „acasă”.
Astăzi, echipele de criminaliști au făcut cercetări la fața locului și încearcă să determine cauza dezastrului. Totodată, pomperii merg cu proprietarii în fiecare apartament pentru a face o constatare și a evalua pagubele.
Tot astăzi, echipele de la Distrigaz și Enel vor verifica instalațiile de gaze și electricitate, în încercarea de a relua cât mai repede alimentarea cu utilități a locuințelor care nu au fost afectate de incendiu.
Pentru a ajuta familiile care trec prin acest necaz, președintele asociației de locatari va deschide luni și un cont pentru donații.
Discussion about this post