Precizări privind stadiul intervențiilor RAJA pe strada Ștefan cel Mare. Aurel Presură, directorul general al companiei de apă a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că lucrările sunt în grafic.
Tronsonul Atelierelor – I.G.Duca a fost predat acum două săptămâni, în timp ce tronsonul I.G. Duca – Mihăileanu a fost predat în urmă cu o săptămână. În ceea ce privește tronsonul Mihăileanu -Mihai Viteazu, acesta va fi predat săptămâna viitoare. Rămân în lucru tronsoanele Mihai Viteazu – Răscoala 1907 și Răscoala 1907 – bdul Mircea cel Bătrân.
„Avem 4 echipe care lucrează permanent. Nu am întârziat lucrările, nu am încurcat pe nimeni. Există un grup de lucru, există și un plan de coordonare. În acest grup sunt colegii mei care se întâlnesc aproape zilnic. Lucrările se execută așa cum trebuiau executate conform contractului”, spune Aurel Presură, director general RAJA SA.
Precizăm că RAJA Constanța a reziliat contractul cu firma ce executa lucrările pe strada Ștefan cel Mare, pe motiv că lucrările nu au fost executate în mod corect.
„A doua zi ne-am dus cu 4 formații de lucru de la compania noastră și am intrat în programul pe care l-am stabilit de comun acord cu domnul primar și cu cei care lucrează acolo, în zonă”, a precizat Presură.
Discussion about this post