Polițiștii tulceni au fost sesizați, aseară, cu privire la producerea unui accident rutier între un autoturism și un pieton, pe DE 87, în comuna Văcăreni, județul Tulcea.
Potrivit IPJ Tulcea, din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un conducător auto, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Nufărul, a acroșat un pieton în vârstă de 71 de ani, din Văcăreni, care se deplasa pe partea dreaptă a suprafeței carosabile.
În urma impactului, pietonul a decedat.
Conducătorul auto deținea permis auto corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cazul acestuia, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Ucidere din culpă”.
Se vor efectua cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului, transmite IPJ Tulcea.
Discussion about this post