Cupa Regelui şi Cupa Reginei au avut loc, astăzi, pe stadionul național „Arcul de Triumf” din capitală, marcând un moment istoric cu ocazia împlinirii a 110 ani de la apariţia primului regulament al jocului de oină. Acesta a fost coordonat de Spiru Haret, ministru al educaţiei la acea vreme, fiind aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 2847 la data de 15 mai 1912. De asemenea, a fost publicat și în Monitorul Oficial, pe 3 iunie 1912.
Campioana României la Oină în anul 2021, echipa masculină ACS Frontiera Tomis Constanţa a învins cu scorul de 16-12 vicecampioana Biruinţa Gherăeşti (Neamţ), cucerind astfel cea de-a noua ediţie a Cupei Regelui.
La rândul ei, formaţia feminină CS Progresul Băileşti a câştigat Cupa Reginei la oină, campioană naţională în 2021, după ce a învins-o cu scorul de 5-2 pe vicecampioana Dacia Mioveni.
La evenimentul de pe Stadionul „Arcul de Triumf” au asistat din tribună Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, împreună cu Principele Radu şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.
Pe de altă parte, Federaţia Română de Oină, aflată sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, a anunţat că banii obţinuţi din biletele de intrare la evenimentul de pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, vor fi donaţi refugiaţilor ucraineni.
Discussion about this post