Evenimentul, organizat de Asociația „Artiști Dobrogeni”, sub coordonarea preşedintelui fondator al asociaţiei, Mirela Iuliana Turtoi, prezintă pe simeze 58 de lucrări realizate de cei 22 artisti plastici expozanți, transmite Biblioteca Județeană Constanța.
În aceste condiții, cea care a deschis evenimentul a fost Corina Apostoleanu. Vernisajul a fost prezentat de publicistul și muzeograful drd. Geta Deleanu, iar pentru surprize muzicale s-au alăturat: Ela Chirilă – voce şi chitară, precum şi Gabriela Dobre – mezzosoprană.
„Expoziţia artiştilor dobrogeni vine în susținerea necesităţii de dezvoltare a sentimentului de apartenenţă la un popor cu istorie culturală, pe meleaguri cu peisaje inedite, sentiment completat cu emoţia şi sensibilitatea pe care o transmit artiştii prin creaţiile lor”, declară reprezentanții Bibliotecii Județene I. N. Roman.
Până pe 26 mai, publicul poate admira în continuare lucrările următorilor artiști: Mirela Iuliana Turtoi, Marian Vintilă, Cornelia Goșiu, Gheorghe Caraiman, Mădălina Georgiana Jiji, Ferodin Iaia, Vasilica Stamate, Ina Ioana Iordan, Monica Maria Goșoiu, Corina Vicolov, Alexandra Ghinea, Vasile Munteanu, Grozavu Dormidont, Marian Sârbu, Gheorghe Dragomir, Valentin Popa, Constantin Stanciu, Vasile Rață, Ion Sirota, Vasile Trandafir, Adriana Ciocoiu, Emilian Pândaru.
Discussion about this post