Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost alertat în urmă cu puțin timp cu privire la o persoană care ar fi căzut în canalul Dunăre – Marea Neagră, la Medgidia, în dreptul sălii de sport.
Salvatorii Detașamentului Medgidia intervin la fața locului cu o ambulanță, o autospecială cu apă și spumă, o autospecială pentru transport victime multiple, la care se adaugă un elicopter SMURD și o ambarcațiune pentru căutarea victimei.
Momentan nu se cunosc alte detalii despre starea persoanei sau circumstanțele producerii incidentului.
Update: Victima este o femeie, cu vârsta în jur de 60 ani. A fost găsită în stop cardio respirator, a fost resuscitată. Este transportată la această oră, cu elicopterul SMURD, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Update 2: Femeia salvată, la Medgidia, din apele canalului, este în viață. Starea acesteia este în continuare critică. Femeia este internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Discussion about this post