Primăria Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean implementează proiectul „Acum pentru sănătate”.
Astfel, luna trecută s-au desfășurat nu mai puțin de 25 de activități pentru sănătatea orală, în 12 unități școlare. Totodată, au avut loc 33 de activități de prevenție în 29 de unități școlare, fiind abordate diverse teme: de prevenție și promovare a unui stil de viață sănătos, o alimentație sănătoasă și practicarea unui sport, noțiuni de prim ajutor, norme de igienă sau prevenirea unor boli transmisibile prin vaccinare.
„Toate activitățile au fost adaptate vârstei copiilor și prezentate de specialiști într-o manieră accesibilă și atractivă”, transmite Primăria Constanța.
Acest tip de activitățile vor continua și luna aceasta, cu diverse teme, precum: „Alege sănătos viață fără tutun”, sau „Stil de viață sănătos pentru prevenirea obezității”.
„Prin intermediul acestui proiect, copiii își vor însuși cunoștințele corecte privind aspecte diferite ale sănătății și, totodată, își vor forma deprinderi si atitudini indispensabile unui comportament responsabil și sănătos”, declară autoritățile locale din Constanța.
Discussion about this post