Zilnic se scriu numeroase drame în Ucraina, devastată de mai bine de două luni și jumătate de război. Împinși de nesiguranța zilei de mâine în asemenea vremuri, mii de ucraineni au ales să își unească destinele în această perioadă, chiar dacă ceremonia nu a fost nici pe departe așa cum și-o imaginaseră.
Pentru unii însă momentul dureros al despărțirii a venit fulgerător. Este și cazul Valeriei, din Mariupol, care s-a căsătorit cu iubitul ei Andryi. Bărbatul a făcut chiar el verighetele, iar jurămintele și le-au spus în subsolul uzinei Azovstal.
La trei zile după ce au spus „da”, Valeria a rămas însă văduvă.
„O zi aici parcă ar fi un an. Am fost mireasă, am fost soție… Acum este un cuvând înfiorător de spus”, a mărturisit femeia.
Discussion about this post