Salvatorii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină la un accident rutier produs la ieșirea din localitatea Izvoarele, intersecția DN 22F cu DJ 229, între două autoturisme.
La fața locului au fost direcționate un echipaj de descarcerare și un echipaj cu o autospecială de stingere.
Într-una dintre mașini se aflau trei cetățeni ucraineni, două femei și un copil. Din nefericire, femeile au fost grav rănite. În cazul uneia dintre ele, în vârstă de 34 de ani, salvatorii au fost nevoiți să efectueze operațiuni de descarcerare, iar apoi au predat-o Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea. Cealaltă femeie, în vârstă de 33 de ani, a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean de Urgență Tulcea. Minorul, în vârstă de 5 ani, este stabil și urmează sa fie transportat la spital. Autoturismul în care se aflau aceștia este înmatriculat în Ucraina.
În cea de-a doua mașină implicată în accident se aflau doi bărbați: șoferul – un bărbat de 25 de ani – care a fost transportat la spital și pasagerul, căruia i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, apoi a fost și el transportat la spital. Potrivit ISU Delta Tulcea, starea celor doi este stabilă.
Discussion about this post